2. În faţa dureri fericirea-i o scuză

Iubirea stă-n umbra morbidă a spasmei,
Când rău-şi întinde mâna spre bine,
Când lumina e partea întunecată a plasmei,
Cum pot să atrag fericirea spre mine?

Eşti strâmbă în vorbe de-ţi cer legământul,
Busola iubirii mi-arată înfrântul,
N-am stare, te sâcâi când vorba mi-e vântul,
Când umbra-i subţire chem deznodământul.

Şi unde să caut prin timp, prin coli scrise,
O mână ce-n tremur imită jeleie,
Eşti chin care urcă paralel pe abscisă,
Iar asta-i durerea orgoliului cheie,

În faţa durerii fericirea-i o scuză,
Când una pe alta reciproc se acuză,
E pata tristeţii în zâmbet de muză,
Şi scuza trăirii intense confuză.

Sfârşituri ce sună ivesc începuturi,
Şi viaţa-si ia cursul uitând de-a mea faimă,
Nu pot să fiu însumi când tu îmi dai şuturi,
Prin lacrimi vărsate mă cunosc şi e spaimă.

Trăiesc dar n-am aer, n-am stare, n-am ţintă,
Mai am cât mai am las falşii să mintă,
Sepucu m-aşteaptă găsiţi-mi o flintă,
Prin vremuri de mâine durerea m-alintă.