Sub bolţi de stele şi luceferi,
Sub umbra zilei ce apune,
Încerci să vezi de suntem teferi,
Şi plângi din nou a rugăciune.
Şi lacrimile tale curg,
Şi se transformă în tămâie,
Când le culege-un demiurg,
Se risipesc şi mă mângâie.
Plângând te simt la lumânare,
Când zbihuit mai scap o rimă,
Văd! Palid vii precum o boare,
Să m-oblojeşti cu tact de mimă.
Zâmbeşti de parc-ai fi forţată,
Un zâmbet ce emană milă,
Şi peste faţa-mi ruinată,
Mai pui un adjectiv: senilă!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu