Pe vene stau şi din genunchi,
Te-ntreb din mii de gânduri tulburi,
Cu trupul meu, statornic trunchi,
Bătut de ploaie, vânt şi colburi,
Puţin mai am şi devin cioburi,
Mă strange vremea-ntr-un mănunchi.
Adesea trist şi abătut,
Ascunşi de râsul greu al faimei,
Privesc şi-aşteaptă să-I ajut,
Sărmanii ochi pe podul palmei,
Dar văd că-s doar păstorul foamei,
Bogat am fost dar te-am pierdut.
Cu lut m-acopăr şi mă rog,
În timp ce-ndoi sângele-n apă,
Te cer din cer ca un milog,
Când dorm, când plâng sau chiar din groapă,
Revino-n viaţa mea mioapă,
Să nu mai calc pe Decalog.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu