Cu moralul la pământ,
Îmi vorbesc de printre şoapte,
Cum să fac să mai rezist,
Să-mi petrec restul de noapte?
Prin noroi ca porcul scurm,
Pân-ajung către sicrie,
Visul meu care e scrum,
Te tot roagă: Hai invie!
Ca-n avânturi pe sub nori,
Duci a vântului povară,
Propovăduind prin spori,
Viaţa noastră cea uşoară.
Nu te chem ci te atrag,
Cum făceam odinioară,
Într-o lume de arţag,
Ai intrat, eu stau afară.
După uşi de unde bat,
Să-mi abată legea firii,
Firea legii n-o răzbat,
Stau sub legea umilirii.
Cum şi unde, cine, când,
Îmi va lua vorba în seamă?
Ca-nsemnat de noi vorbind,
Să însemne semn de teamă.
Starea de normal acum,
E o stare de drag haos,
Nenormalizând un scrum,
Din tămâia de pronaos.
Tremur, tremur...tremur iar,
Până la apocalipsă,
Unde sper ca în altar,
Să mă lepăd de-a ta lipsă.
Dar acum să mă răzbun,
Pe-a sorţii nesocotinţă,
Nu socot ce-mi iese-n drum,
Şansă, râset sau fiinţă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu