Clepsidre cu timpuri se sting neîncetat,
Plâng veşnic şi iarăşi salcâmi meliferi,
Îmi pierd şi discursul ce-am tot repetat,
Prin ani de derută, puşi cat peste cat,
Ce mult mi-aş dori să mai fiu cel de ieri!
Imensele bolte mă plâng plurivoc,
Şi tulburi sezoane-şi exprimă păreri,
Cu umeri de taină răguşesc echivoc,
Din vise trecute evoc şi evoc,
Ce mult mi-aş dori să mai fiu cel de ieri!
Vreau cercul ce strânge iubirea dintâi,
Smerirea din laţuri şi-ascunsu-n dureri,
Acolo-mi doream melopeic....Rămâi!
Să-mprăştii arome şi fum de tămâi
Ce mult mi-aş dori să mai fiu cel de ieri!
O! Şi ce mult mi-aş dori să mai fiu,
Închis în emoţii şi plin de plăceri,
Pletoră-n obraji, ploconit, pirpiriu,
Să nu îmi doresc niciodată să scriu
Ce mult mi-aş dori să mai fiu cel de ieri!
În cârduri trec norii spre vremuri mai noi,
Privescu-i cu jale şi nu-i mai suport,
Eterna dorinţă mă cheamă-napoi,
Când anii mă-ndeamnă, hai vino cu noi!
Ce mult mi-aş dori să mă-ntorc dar nu pot!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu