20. Gol!

Se strâng sintagme de plăceri, se-ntinde pleura tăcerii,
Neîntârziat păcatul veşnic zideşte mâna mângâierii.
Se scutură irişii de lacrimi şi plânşi adoră masochismul,
Din melopeea lor adâncă se scurge-n ritmi tăcuţi lirismul.
Obişnuinţa omenească dă frâu rutinei să se-ntindă,
E doar oglinda ce mă vede, ce se-oglindeşte-n alt-oglindă.
Şi flash-uri c-am văzut sau ştiu sunt doar că timpul se repetă,
Ne-ntoarcem de unde-am plecat, în epopeea noastr-incertă.
Aceiaşi noi ne întrebăm c-atât e ceea ce putem...
În colţ de labirint stagnăm căci mai departe nu vedem.
Şi-n fiecare colţ uităm că din alt colţ venim spre ducă,
Uitând, ne chinuim din nou iar labirintul se încurcă.

Din nou ating ce mi se dă şi cred că se-mplineşte visul,
Dar îndurare! Sunt un prost! Trăiesc ca toţi c-aşa mi-e scrisul.
În taina fiecărui cap se-ntinde mare nedreptatea,
Şi doar că legile umane acoperă doar simplitatea.
Nedumeririi la nătângi când voi putea a îi răspunde,
Atunci voi reuşi să trec la întrebări din alte unde.
Eu vreau să ştiu! La ce mi-e bun...? Nu mai contează! Doar să ştiu!
Că... tot respir? Sau...că tot mor? Oo! Le cunosc dar de ce-s viu?

19. Ce mult mi-aş dori să mai fiu cel de ieri!

Clepsidre cu timpuri se sting neîncetat,
Plâng veşnic şi iarăşi salcâmi meliferi,
Îmi pierd şi discursul ce-am tot repetat,
Prin ani de derută, puşi cat peste cat,
Ce mult mi-aş dori să mai fiu cel de ieri!

Imensele bolte mă plâng plurivoc,
Şi tulburi sezoane-şi exprimă păreri,
Cu umeri de taină răguşesc echivoc,
Din vise trecute evoc şi evoc,
Ce mult mi-aş dori să mai fiu cel de ieri!

Vreau cercul ce strânge iubirea dintâi,
Smerirea din laţuri şi-ascunsu-n dureri,
Acolo-mi doream melopeic....Rămâi!
Să-mprăştii arome şi fum de tămâi
Ce mult mi-aş dori să mai fiu cel de ieri!

O! Şi ce mult mi-aş dori să mai fiu,
Închis în emoţii şi plin de plăceri,
Pletoră-n obraji, ploconit, pirpiriu,
Să nu îmi doresc niciodată să scriu
Ce mult mi-aş dori să mai fiu cel de ieri!

În cârduri trec norii spre vremuri mai noi,
Privescu-i cu jale şi nu-i mai suport,
Eterna dorinţă mă cheamă-napoi,
Când anii mă-ndeamnă, hai vino cu noi!
Ce mult mi-aş dori să mă-ntorc dar nu pot!

17. Ti minte?

Aseară-ţi respiram grimasic în ceafă,
Pe-un pat tăcut şi tare-n colţ de cameri,
Lumina nopţii străpungea sub unghi de gafă,
Lăsându-mă s-admir comoara dintre umeri.

Cu ochi întredeschişi priveai copilăreşte,
Nevinovată-ţi mâna sprijinea nutritul,
Sorbeai cum soarbe rugăciunea-arhimandritul,
Odele şchiopătand din buze muţi de peşte.

Picior peste picior mişcai s-alungi fiorul,
Când versurile scurte cu tact te adunau,
Zâmbeai prelung şi ochii-îndemnau creatorul,
Nu te opri din spuse! Continuă! Mai vreau!

17. Vizita

Sub bolţi de stele şi luceferi,
Sub umbra zilei ce apune,
Încerci să vezi de suntem teferi,
Şi plângi din nou a rugăciune.
Şi lacrimile tale curg,
Şi se transformă în tămâie,
Când le culege-un demiurg,
Se risipesc şi mă mângâie.

Plângând te simt la lumânare,
Când zbihuit mai scap o rimă,
Văd! Palid vii precum o boare,
Să m-oblojeşti cu tact de mimă.

Zâmbeşti de parc-ai fi forţată,
Un zâmbet ce emană milă,
Şi peste faţa-mi ruinată,
Mai pui un adjectiv: senilă!

16. Meteahnă

Doi ochi se ceartă între ei,
Când văd efigiul tău de ceară,
A te compune din idei,
Nevoie am seară de seară,
Sub baldachinul nostru lung,
Să te citez dintre cearşafuri,
Să pipăi totul ca un ciung,
Cu mâna dornică de jafuri.

Înlănţuit ca Prometeu,
Ca Ana să erup din ziduri,
Cu ochi înfuriaţi de zmeu,
Să cotropesc su-a tale tivuri.

Crepusculul dintru amurg,
Să te-oglindească întru praguri,
Durerea mea de demiurg,
E să ne drăgostim în faguri.
Să tremuri când mi te ating,
Delir să simţi în agonie,
De lumânările se sting…
Păcatul mi-e dator doar mie.

15. Vânătorul de gânduri

Sudori de vânător de gânduri,
Se scurg cu greu prin zid de cetăţuie,
Împodobind cu greaţă pliuri de duduie,
Renasc mereu şi curg în rânduri.

Idei ascunse, plafonate,
Sub glas profund de damă-nchină steagul,
Tu vânător te-nvârţi precum beteagul,
Versete-ntregi stau delăsate.

Sub plasă de păianjeni visul,
Sedat l-ai ploconit unde-i catrinţa,
Nelinişti ce răscoală conştiinţa,
Gândesc prea mult şi-amână scrisul.

Sub fruntea lucie cu picuri,
Mustrarea, conştiinţei pune jalbe,
Sintagme lungi se rup în fraze oarbe,
Şi mai departe în nimicuri.

14. Deja-vue

De ani de zile merg pe-un drum,
Tot căutându-mă prin vetre,
Uitându-mă atent prin pietre,
Recalculez... cenuşă, scrum,
Miros poate cunosc vreun fum.

Momente care-mi par lucizi,
Ce trec prin ele-a doua oară,
Îmi pare că mă trag pe sfoară,
Căci mă trezesc şi le trec iară,
Un sfert din anii mei perfizi.

Şi amintiri, s-au alungit,
Şi nu ştiu dacă-s viitoare,
Sub alte bolţi, alt răsărit,
Se-ncurcă gândul şi mă doare,
Îmi amintesc... dar le-am trăit?

Imagini! Cred că-s din trecut.
Din alt trecut, ce mă cunoaşte,
Ce cred c-acum e numai moaşte,
Şi stă mereu să mă împroaşte,
Cu ce-am greşit, sau n-am făcut?

Profet întru trecut mă ştiu,
Mă simt ca uns şi-aşa mă laud,
Căci m-am născut să reînviu,
Cu moarte-n trup, cu gândul viu,
Cum am tot fost... mă tot recaut.

Miros, poate cunosc vreun fum,
Tot căutându-mă prin vetre,
Recalculez, cenuşă, scrum,
Uitându-mă atent prin pietre,
Sunt ani şi merg pe-acelaşi drum.

13. O plosnita

În umbra lămpilor târzii,
Pe-un hol mai lung decât privirea,
Priveai în gol cu ochi pustii,
Lumina umbrei celei vii,
Şi-n genunchi-ţi uitai menirea.

Şi-acei genunchi aproape goi,
Strângeau în ei braţele-ţi albe,
Când sânii tăi tăcuţi şi moi,
Ieşeau din stup precum un roi,
Împodobeau gâtu-ţi cu salbe.

Un colţ mă ţinea fără glas,
Cotrobăit precum un cufăr,
Năşteam iubire ca-n compas,
Că-n ochii tăi precum un ceas,
Treceau aievea flori de nufăr.

De un perete sprijinită,
Păru-ţi ud curgea pe spate,
Cu privire pângarită,
Te uitai de gând răpită,
Ceasul dragostei nu bate.

Rar, o mână vineţie,
De sub sân, din poală scoasă,
Se mişca în astenie,
Ridicându-se nevie
Mângâia pleata-ţi pufoasă.

Te mişcai suav, alene,
Tainic sentimente-n rânduri,
Se-adunau întru catrene,
Dând iubirii mele vene,
Eram paf mai mult ca-n ganduri.

12. La multi ani

Purtată de dragoste-n suflet si-n oase,
Bătută de vântul iubirii spre noi,
Ai stat să te muşte şi gură de şarpe,
Zbătându-te-ai pus mereu grija aproape,
N-am fost niciodată în foame sau goi.

Durerea noastră, durerea-ţi şi spaima,
Şi ziua şi noaptea, tot timpul ţi-au fost,
Ţi-au curs lacrimi aspre şi zic puţin sute,
Ai pus rugăciune în cer să ne-ajute,
Să fim simplu: oameni cu taină şi rost.

Cu paşi fără urmă mergeai doar ca somnul,
Adânc sa ne fie, cu vise de rai
Şopteai precum vântul, vorbeai în ecouri,
Cu vorbe senine, cer fără de nouri,
Punem rugăciune… Mai vino! Mai stai!

Nu ştiu să mai aflu în viata o vorbă,
Să sune cum darnic a ta ne alină,
Suntem munţi de oameni, stăpâni, fără frică,
Mutăm munţi din loc când palma-i ridică,
Doar singură vocea ta ne închină.

Ne-ntoarcem la tine, tu stâlp vieţii noastre,
Cu veşnice temeri şi veşnici copiii,
Nu-i doctor mai vajnic, nici preot ca tine,
Nici unde nu-i loc să ne simţim mai bine,
Nevoie avem pe veci sa ne fii.

11. Prin biblioteci printe cotloane

Prin biblioteci printre cotloane,
Cat umbră să-i ridic statuie,
E să o dăinui prin versete,
Când colţul uşii dă-n perete?
Trântesc jos cartea că-n ea nu e.

Neliniştit cu tocu-n mână,
O chem când o atrag în foaie,
Plăpând invoc pe cele sfinte,
Şi mâna tremură-nainte,
Ea e dar nu e în odaie.

Întreb şi sabia tăcerii,
Căci fruntea-mi se umple de creste,
Când doar de sus se ştie locul,
Şi eu docil mi-aştept sorocul,
Mă liniştesc poate trec peste.

Mi-e dor de umbră, tot întreb,
Când pat din verbe-aştern în grabă,
Poate-o secundă mă desparte,
Poate-i aici sau mai departe,
Tot singură-i dar nu mă-întreabă.