Coji de dragoste visat-am sub iubirea misogină,
Când doream ca nebunia să-şi dezvăluie talentul,
Nu ştiam, să mă descopăr, s-apuc mâna ei virgină,
Sau s-o perii pân’ la piele să-şi miruie confidentul.
Cautat-am mult şi lacom din vărsări până-n izvoare,
Căi ce să mă unduiască printre plânsete de îngeri,
Dar privirea de fiorduri, dătătoare de uitare,
M-a lăsat să-mi trag ruşinea, act ce petrecea în plângeri.
Mi-am spălat neruşinarea şi ruşinea umilirii,
Cu ascunsul întru umbră şi cu mâinile legate,
Când tu palidă scânteie şi trimis al nemuririi,
Ai oprit cascada certei şi-ai pus punct la nulitate.
Mi-am spus: Să urăşti iubirea! Dar o schisma se ridică:
Să urăsc lucru lunatic ce-mi provoaca doar plăcere?
Dacă ghinionul cade şi negaţia abdică,
Te iubesc ca pe Preasfântă, tu regat plin de avere!
Oo! Aghiazmatar al lumii ce-mi împărtăşeşti iubirea,
Minunat mă strâng sub taine, când văd chipul tău ce-aşteaptă,
Eu te blestem pe vecie să-ţi ’neci în mine privirea,
De nu blestemă s-am parte de uitarea înţeleaptă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu