Prin biblioteci printre cotloane,
Cat umbră să-i ridic statuie,
E să o dăinui prin versete,
Când colţul uşii dă-n perete?
Trântesc jos cartea că-n ea nu e.
Neliniştit cu tocu-n mână,
O chem când o atrag în foaie,
Plăpând invoc pe cele sfinte,
Şi mâna tremură-nainte,
Ea e dar nu e în odaie.
Întreb şi sabia tăcerii,
Căci fruntea-mi se umple de creste,
Când doar de sus se ştie locul,
Şi eu docil mi-aştept sorocul,
Mă liniştesc poate trec peste.
Mi-e dor de umbră, tot întreb,
Când pat din verbe-aştern în grabă,
Poate-o secundă mă desparte,
Poate-i aici sau mai departe,
Tot singură-i dar nu mă-întreabă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu