13. O plosnita

În umbra lămpilor târzii,
Pe-un hol mai lung decât privirea,
Priveai în gol cu ochi pustii,
Lumina umbrei celei vii,
Şi-n genunchi-ţi uitai menirea.

Şi-acei genunchi aproape goi,
Strângeau în ei braţele-ţi albe,
Când sânii tăi tăcuţi şi moi,
Ieşeau din stup precum un roi,
Împodobeau gâtu-ţi cu salbe.

Un colţ mă ţinea fără glas,
Cotrobăit precum un cufăr,
Năşteam iubire ca-n compas,
Că-n ochii tăi precum un ceas,
Treceau aievea flori de nufăr.

De un perete sprijinită,
Păru-ţi ud curgea pe spate,
Cu privire pângarită,
Te uitai de gând răpită,
Ceasul dragostei nu bate.

Rar, o mână vineţie,
De sub sân, din poală scoasă,
Se mişca în astenie,
Ridicându-se nevie
Mângâia pleata-ţi pufoasă.

Te mişcai suav, alene,
Tainic sentimente-n rânduri,
Se-adunau întru catrene,
Dând iubirii mele vene,
Eram paf mai mult ca-n ganduri.